Surah Abasa ( He frowned ) - Română
Surah Abasa ( He frowned ) - Aya count 42
Abasa (He frowned) este o sură mecană cu 42 versete. Este sura cu numărul 80 în Mushaf și începe la pagina 585 din Mushaful de la Medina.
سورة عبس مكية، عدد آياتها 42، وترتيبها 80 في المصحف، وتبدأ في الصفحة 585 من مصحف المدينة النبوية.
سورة عبس بالعربية · الصفحة 585 من المصحف · تفسير السورة
عَبَسَ وَتَوَلَّىٰٓ ﴿١﴾
El s-a încruntat şi a întors spatele,
أَن جَآءَهُ ٱلْأَعْمَىٰ ﴿٢﴾
când orbul a venit la el.
وَمَا يُدْرِيكَ لَعَلَّهُۥ يَزَّكَّىٰٓ ﴿٣﴾
Ce ştii tu? Poate s-ar fi mântuit
أَوْ يَذَّكَّرُ فَتَنفَعَهُ ٱلذِّكْرَىٰٓ ﴿٤﴾
ori şi-ar fi amintit, iar amintirea i-ar fi folosit.
أَمَّا مَنِ ٱسْتَغْنَىٰ ﴿٥﴾
فَأَنتَ لَهُۥ تَصَدَّىٰ ﴿٦﴾
وَمَا عَلَيْكَ أَلَّا يَزَّكَّىٰ ﴿٧﴾
fără să-ţi pese dacă se va mântui,
وَأَمَّا مَن جَآءَكَ يَسْعَىٰ ﴿٨﴾
iar pe cel care vine la tine, plin de râvnă,
فَأَنتَ عَنْهُ تَلَهَّىٰ ﴿١٠﴾
tu, cu nepăsare, îl primeşti!
كَلَّآ إِنَّهَا تَذْكِرَةٌۭ ﴿١١﴾
Nu! Aceasta este o amintire
فَمَن شَآءَ ذَكَرَهُۥ ﴿١٢﴾
oricui vrea să-şi amintească!
فِى صُحُفٍۢ مُّكَرَّمَةٍۢ ﴿١٣﴾
Ea este de pe sulurile prea cinstite,
مَّرْفُوعَةٍۢ مُّطَهَّرَةٍۭ ﴿١٤﴾
قُتِلَ ٱلْإِنسَٰنُ مَآ أَكْفَرَهُۥ ﴿١٧﴾
Să fie ucis omul! Cât este de tăgăduitor!
مِنْ أَىِّ شَىْءٍ خَلَقَهُۥ ﴿١٨﴾
مِن نُّطْفَةٍ خَلَقَهُۥ فَقَدَّرَهُۥ ﴿١٩﴾
Dintr-un strop de sămânţă! L-a creat şi i-a dat o soartă;
ثُمَّ ٱلسَّبِيلَ يَسَّرَهُۥ ﴿٢٠﴾
ثُمَّ أَمَاتَهُۥ فَأَقْبَرَهُۥ ﴿٢١﴾
apoi l-a lăsat să moară şi a pus să fie înmormântat;
ثُمَّ إِذَا شَآءَ أَنشَرَهُۥ ﴿٢٢﴾
iar când va voi, îl va scula!
كَلَّا لَمَّا يَقْضِ مَآ أَمَرَهُۥ ﴿٢٣﴾
Nu! Omul nu împlineşte ceea ce El îi porunceşte.
فَلْيَنظُرِ ٱلْإِنسَٰنُ إِلَىٰ طَعَامِهِۦٓ ﴿٢٤﴾
Omul, să se uite la hrana sa!
أَنَّا صَبَبْنَا ٱلْمَآءَ صَبًّۭا ﴿٢٥﴾
Noi am vărsat apă, şi ce vărsare!
ثُمَّ شَقَقْنَا ٱلْأَرْضَ شَقًّۭا ﴿٢٦﴾
Noi am crăpat pământul, şi ce crăpare!
فَأَنۢبَتْنَا فِيهَا حَبًّۭا ﴿٢٧﴾
Noi am făcut să răsară grâne,
وَعِنَبًۭا وَقَضْبًۭا ﴿٢٨﴾
وَزَيْتُونًۭا وَنَخْلًۭا ﴿٢٩﴾
وَحَدَآئِقَ غُلْبًۭا ﴿٣٠﴾
وَفَٰكِهَةًۭ وَأَبًّۭا ﴿٣١﴾
مَّتَٰعًۭا لَّكُمْ وَلِأَنْعَٰمِكُمْ ﴿٣٢﴾
zestre vouă şi turmelor voastre.
فَإِذَا جَآءَتِ ٱلصَّآخَّةُ ﴿٣٣﴾
Când va veni însă Vuietul,
يَوْمَ يَفِرُّ ٱلْمَرْءُ مِنْ أَخِيهِ ﴿٣٤﴾
în ziua când omul va fugi de fratele său,
وَأُمِّهِۦ وَأَبِيهِ ﴿٣٥﴾
de mama sa, de tatăl său,
وَصَٰحِبَتِهِۦ وَبَنِيهِ ﴿٣٦﴾
de soţia sa, de fiii săi,
لِكُلِّ ٱمْرِئٍۢ مِّنْهُمْ يَوْمَئِذٍۢ شَأْنٌۭ يُغْنِيهِ ﴿٣٧﴾
în Ziua aceea fiece om îşi va primi răsplata.
وُجُوهٌۭ يَوْمَئِذٍۢ مُّسْفِرَةٌۭ ﴿٣٨﴾
ضَاحِكَةٌۭ مُّسْتَبْشِرَةٌۭ ﴿٣٩﴾
vor fi chipuri strălucitoare, surâzătoare şi bucuroase,
وَوُجُوهٌۭ يَوْمَئِذٍ عَلَيْهَا غَبَرَةٌۭ ﴿٤٠﴾
تَرْهَقُهَا قَتَرَةٌ ﴿٤١﴾
vor fi şi chipuri colbuite.
أُوْلَٰٓئِكَ هُمُ ٱلْكَفَرَةُ ٱلْفَجَرَةُ ﴿٤٢﴾
Aceştia vor fi tăgăduitorii, desfrânaţii!
